Recenzie: Paper Towns de John Green

Subiectul:

   Quentin Jacobsen si-a petrecut intreaga existenta iubind-o pe  Margo Roth Spiegelman de la distanta. Asa ca atunci cand ea deschide o fereastra si intra in viata lui, el o urmeaza. Dupa ce nebuna seara se termina, Q ajunge la scoala si observa ca Margo a disparut.

Parerea mea:

Pentru ca, dupa cum stiti si voi, John Green este in prezent unul dintre autorii mei favoriti, am decis ca este timpul sa citesc o noua carte scrisa de el. Pana acum am citit “Looking for Alaska”, “An abundace of Katherines” si “The Fault in Our Stars”, iar acum ca am citit si “Paper Towns”, mi-a ramas o singura carte de-a lui John de citit, ci anume “Will Greyson, Will Greyson”. Cum deja m-am obisnuit foarte mult cu stilul de scris genial al lui John, nu este nicio surpriza faptul ca aceasta carte a fost foarte buna.

   Atunci cand vine vorba despre stilul de scris, m-a incantat faptul ca mi-am dat seama cat de familiarizat sunt cu anumiti termeni, anumite figuri de stil pe care le foloseste John. Mi-ar fi placut sa citesc toate cartile lui in ordine cronologica, astfel incat sa am ocazia sa studiez modul in care a evoluat ca scriitor, dar eu le-am citit intr-o ordine complet random. Ceea ce am apreciat tot timpul la modul de scris al autorului, ceva probabil mentionat si in recenzile anterioare, este faptul ca imbina umorul cu tragedia, imbina purul adevar cu frumoasa fantezie si citatele care te pun pe ganduri cu glumele extrem de bune.

   Il avem in rolul principal pe Quentin, personaj care din punctul meu de vedere este extrem de asemanator cu Miles din “Looking for Alaska”. Ca personaj principal feminin si centrul atentiei pe tot parcursul romanului, o avem pe Margo, care este o alta versiune a personajului Alaska, din acelasi roman mentionat mai sus. Ei bine, nu ma surprinde prea mult faptul ca am gasit aceste asemanari, deoarece ambele romane trateaza subiecte oarecum comune. Dupa cum spun mereu, niciodata nu o sa gasesc un personaj feminin de care sa ma indragostesc in modul in care m-am indragostit de Alaska Young, dar cu siguranta Margo este un personaj interesant pe care l-am citit cu drag.

   De ce recomand acest roman? In primul rand pentru ca atunci cand il citesti pe John Green este ca si cand te-ai uita la un film super bun, care te captiveaza complet si care nu iti mai da drumul decat dupa ce se termina ( si uneori nici atunci). In al doilea rand, mereu am avut ceva de invatat dupa ce am citit un roman de-a lui John Green, iar “Paper Towns” cu siguranta nu a facut exceptie. John descrie realitatile crude ale vieti cu cea mai mare usurinta(ca si cum ar fi nimicuri) si o face intr-un mod care implica o sumedenie de glume si de remarci abstracte, care te fac oarecum sa pui problema undeva in planul doi.

   Avand in vedere toate cele mentionate, cred ca deja este destul de clar faptul ca recomand aceasta carte cu toata caldura. In primul rand este super fun de citit, nu te plictiseste, te mentine interesat, iar in al doilea rand, iti ofera lectii importante de viata de care probabil te vei lovi macar o data in viitor. Deci ce e de facut? Asteptati pana in toamna cand editura Trei o sa lanseze cartea, sau daca nu mai aveti rabdare, mergeti repede pe Okian.ro de unde puteti sa o comandati cartea in limba engleza la un pret super mic de numai 20 si ceva de lei. 

   John Green Today. John Green Tomorrow. John Green Forever.

Recenzie: Ingerul Mecanic de Cassandra Clare

Subiectul:

TESSA GRAY, o adolescentă de şaisprezece ani, traversează oceanul pentru a-şi găsi fratele. Destinaţia ei este Anglia, în plină epocă victoriană, dar ceva terifiant o aşteaptă în Lumea de Jos a Londrei, unde vampiri, vrăjitori şi alte creaturi supranaturale bântuie străzile iluminate cu gaz.

   Numai vânătorii de umbre, războinici hotărâţi să scape lumea de demoni, menţin cât de cât ordinea în acest haos. Răpită de misterioasele Surori Întunecate, membre ale unei organizaţii secrete numite clubul Pandemonium, Tessa află curând că ea însăşi face parte din Lumea de Jos şi că este posesoarea unui talent rar: puterea de a se transforma, după propria-i voinţă, într-o altă persoană. Însă Magistrul, o figură misterioasă care conduce clubul, nu se va da în lături de la nimic pentru a face ca puterea Tessei să-i aparţină.

   Fără prieteni şi hăituită, Tessa se refugiază la vânătorii de umbre de la Institutul din Londra, care jură să-i găsească fratele dacă ea îşi va folosi puterea pentru a-i ajuta. Tessa descoperă că e fascinată, în aceeaşi măsură, de doi prieteni buni: James, a cărui frumuseţe fragilă ascunde un secret mortal, şi Will, cel cu ochi albaştri, ale cărui stări de spirit schimbătoare, alături de o ironie caustică îi ţin pe toţi la distanţă… pe toţi în afară de Tessa. Pe măsură ce căutarea lor îi atrage tot mai adânc în inima unei urzeli oculte care ameninţă să-i distrugă pe vânătorii de umbre, Tessa îşi dă seama că ar putea fi nevoită să aleagă între a-şi salva fratele şi a-şi ajuta noii prieteni să salveze lumea… şi că dragostea poate fi cea mai periculoasă magie.

Parerea mea:

Mi-a fost destul de greu sa ma apuc de aceasta carte deoarece eram prea obisnuit cu lumea din celalata serie a Cassandrei Clare, cea din “Instrumente mortale”. De mai bine de un an o tineam asa in biblioteca si ma holbam la ea, si chiar am incercat de vreo 2 ori sa o citesc dar renuntam dupa prima pagina pentru ca eram extrem de confuz. Ei bine, la inceputul lunii iulie am zis ca nu se mai poate si ca trebuie sa citesc odata si odata aceasta carte pentru ca iubesc prea mult stilul Cassandrei Clare si intelesesem de la foarte multa lume ca aceasta serie este chiar mai buna decat cealalta. Ei bine, am facut o decizie foarte buna pentru ca nu am renuntat, deoarece acest roman a fost extraordinar cap-coada.

    In primul rand, chiar daca se desfasoara in aceasi lume ca seria de baza, este cu totul altceva. Este adevarat ca si “Instrumente mortale” avea farmecul ei, cu acel feeling constant de rebelitate pe care-l oferea si cu cele mai badass personaje ever, dar cand vine vorba despre aceasta serie, farmecul este dat de cu totul altceva. Aici vorbim despre atmosfera, locatie, costume, gesturi, conduita. Totul este cu adevarat special, mai ales pentru mine care nu detineam prea multe informatii legate de lumea de la 1800. Ma gandeam inainte sa incep cartea ca exact acesta va fii factorul care imi va crea dificultati, dar s-a dovedit a fii factorul care m-a facut sa citesc cartea dintr-o rasuflare.

   In al doilea rand vorbim despre personaje, care sunt impartite cam in acelasi mod ca in seria de baza, dar totusi diferit. Ei bine chiar nu pot sa neg faptul ca Will este o alta versiune a lui Jace si ca nu imi place de niciunul dintre ei, dar asta este doar parerea mea. Jem mi se pare un personaj super si prin intermediul lui am reusit sa realizez mai multe conexiuni intre cele doua serii ale Cassandrei Clare. Chiar daca nu prea imi place Will ca personaj, este cu adevarat interesant sa citesti despre el. Tessa mi se pare un personaj ok, mediocru, exact cum este Clary. Evident ca daca stai sa faci o analiza mai amanuntita, o sa gasesti o sumedenie de asemanari intre cele doua serii, but ain’t nobody got time for that=)).

   Am regasit-o pe Cassandra Clare cu acelasi stil de scris special, dar imbunatit cu mult. Acum mai bine de 2 ani cand am citit prima oara “Orasul oaselor” nu prea stiam sa judec eu un stil de scris, crezand ca orice zboara se citeste (what?), dar acum imi dau seama cat de mult a evoluat Cassie de atunci pana acum. Din punct de vedere al actiunii, pot spune ca aceasta carte este plina de asa ceva, dar nu-i lipseste nici drama si nici romance-ul.

    Per total, cartea este extrem de buna, de palpitanta si de unique. Daca ti-a placut seria “Instrumente mortale” nu mai incape niciun fel de indoiala ca o sa iti placa mult si seria asta. Daca cauti ceva diferit, care sa imbine oarecum toate genurile, atunci “Ingerul mecanic” este alegerea perfecta. Chiar sper sa se faca un serial dupa aceasta serie pentru ca ar iesi ceva amazing. Pana atunci, trebuie sa ma apuc de volumul 2. Voi ce ziceti? Ati citit romanul? Pentru cei care nu, v-am convins ca asa ar trebui sa faceti?

Recenzie: Prodigy de Marie Lu

Subiect:

    Raniti si pe fuga, a trecut o saptamana de cand June si Day au scapat din Los Angeles si din Republica. Day este crezut mort, asasinat, dar soldatii nu stiu ca cel pe care l-au omorat a fost defapt fratele lui Day. Acum June este cel mai cautat tradator al Republicii. Disperati dupa ajutor, ei cer ajutorul Patriotilor – un grup vigilent de rebeli care vor sa distruga Republica. Dar se pot increde June si Day in Patrioti si in jocul politic nebun?

Parerea mea:

  Am intrat imediat in cartea aceasta, dar din cauza programului meu foarte incarcat si din cauza timpului limitat, mi-a luat mult timp sa o citesc. Spun de acum ca nu a avut treaba cu cartea, care este extraordinara, ci pur si simplu nu am avut timp. Am inceput cel de-al doilea volum fiind deja super familiarizat cu personajele, cu stilul frumos de scris al autoarei si cu desfasurarea foarte rapida a actiunii. Nici acum nu am fost dezamagit in ceea ce priveste descrierea si dialogul lui Marie Lu. Inca mi se pare putin ciudat cum un autor debutant reuseste sa scrie cu asa maiestrie scene de actiune. Stiti si voi ca atunci cand citesti scene de actiune este putin greu sa-ti imaginezi exact cum se intampla tot, dar Marie Lu te duce acolo, te face sa crezi ca te afli in mijlocul nebuniei.

  Am observat ca romanul incepe extrem de brusc, fara prea multe explicatii despre ceea ce s-a intamplat in primul volum, ceea ce pentru mine a fost ok pentru ca abia ce-l terminasem, dar pentru altii nu mi se pare ok pentru ca multi au asteptat mai bine de un an pentru continuare si este foarte posibil sa fi uitat multe detalii. Intram direct in noul loc de desfasurare al actiunii si in noua poveste care reprezinta o alta problema pe care June si Day trebuie sa o infrunte impreuna (sau nu). Ei bine, in volumul 2 cele doua personaje principale iar se despart pentru anumite motive, ceea ce pentru mine este ok pentru ca asa pot sa vad cu adevarat doua perspective diferite.

  Am mentionat si in recenzia primului volum ca Marie Lu scrie din doua perspective, a lui June si a lui Day, si aceasta chiar reuseste sa iti dea impresia ca esti in capul a doua persoane total diferite, ceea ce este o misiune extrem de delicata pe care nu multi autori o pot duce la bun sfarsit.

  Personajele in acest volum au fost oarecum echilibrate, adica atunci cand mi se parea ca June este super constienta si inteligenta, Day ma enerva la culme, iar cand Day mi se parea genial, imi venea sa o omor pe June. Oricum, ambele personaje iau decizii pripite pe parcursul romanului, June fiind chiar paranoica uneori, iar Day foarte nesigur pe sine. In acest volum Tess m-a enervat al naibii de rau, si sper ca asta a fost si intentia autoarei, pentru ca nu vad de ce altfel. Oricum nu prea imi pasa de personajul ei, si mi s-ar parea aiurea sa vad ca se implica mult in volmul 3.

  Am regasit in acest volum motivul visului folosit foarte frecvent, motiv ce aparea si in primul volum dar mai rar. Mi se pare un “loc” extraordinar de desfasurare al actiunii pentru ca stim cu totii ca in vis comunica orice fel de fiinte si totul este posibil. In ceea ce priveste actiunea in sine, iar nu am fost dezamagit pentru ca cea din Prodigy a fost extrem de imprevizibila. Si daca ma cunoasteti pe mine, stiti ca ador cand se dezvaluie ceva major, sau cand are loc o rasturnare de situatie. Din fericire, aceasta carte este plina de astfel de intamplari.

  Per total, seria asta a devenit una dintre distopiile mele preferte alaturi de Divergent, Maze Runner si Hunger Games. Abia astept sa citesc si volumul 3, dar cred ca asta va fi luna viitoare sau spre sfarsitul verii. Va recomand cu mare caldura aceasta serie si chiar sa o cumparati in engleza de pe okian (unde preturile sunt foarte mici), pentru ca cei de la Leda nu cred ca o vor scoate prea curand (sau deloc). Lectura placuta!

Recenzie Album: Ultraviolence – Lana Del Rey

    Aceasta recenzie amanuntita am facut-o pentru ca m-am simtit intr-o oarecare masura obligat fata de mine sa imi exprim toate sentimentele, pentru ca simteam nevoia sa vorbesc cuiva despre acest album. As aprecia extrem de mult daca ati sta 10 minute sa cititi pentru ca veti afla niste lucruri interesante si poate va va determina sa ascultati albumul. Spun de acum ca acest album nu este scris ca sa influenteze fetele tinere din ziua de azi, sau sa ofere un exemplu, ci pur si simplu Lana isi spune povestea. Pentru mine albumul este absolut genial, dar nu se ridica la nivelul primului. Astfel, acest album are de la mine nota 9/10 in conditile in care Born to Die este un album de nota 10. Inafara de piesele de mai jos, pe varianta deluxe mai gasiti piesele: Black Beauty, Guns And Roses, Florida Killos, Is this happines si Flipside(care sunt la fel de geniale).

1) Cruel World

   Lana deschide albumul printr-o referire la trecutul ei:”Shared my body and my mind with you”, ceea ce sugereaza dependenta de alcool cu care aceasta s-a luptat, dar pe care a reusit sa o lase in urma. Alcoolul a devenit prea “faimos” in viata Lanei si ea nu mai poate sa tina pasul, cu toate ca isi exprima frica asupra faptului ca va trebui sa-si petreaca restul vietii fara el. Apare o contradictie intre termenul “biblie” si termenul “pistol”, ceea ce face referire la crestinitate si la cum adeptii acestei religii uita uneori de principiile lor. Lana este bucuroasa ca a reusit sa lase in urma alcoolul si drogurile, introducand sintagma “You’re wild, you’re young and free”, care este deja reprezentativa pentru stilul si muzica artistei. Spre sfarsitul melodiei, Lana lasa de inteles ca a reusit sa inlocuiasca viciile cu un barbat.

2) Ultraviolence

   Aceasta melodie a fost scrisa in urma experientei traite de Lana la Atlantic Group, un grup de alcoolici anonimi al carui guru era numit Jim. Acest Jim, un potential interes romantic pentru Lana obisnuieste sa o loveasca din cauza dependentei sale: “Jim told me that / He hit me and it felt like a kiss”. Din acest vers reiese tendinta de masochism pe care Lana doreste sa o evidentieze si in versul “He hit me and it felt like true love”. Cateodata, relatiile sunt asa de complicate, incat dragostea nu este de ajuns pentru Lana, de aceea se refugiaza uneori in “white lines”(linii albe, ceea ce refera la consumul de cocaina).

3) Shades of cool

   Lana vorbeste despre barbatul ideal, care nu are ochi doar pentru ea, acesta intretinand realtii cu mai multe femei. Pentru el, drogurile vin mai intai de toate, Lana neavand aceeasi importanta: “He loves his drugs, he loves his baby too”. Acest fapt o face pe Lana sa sufere pentru ca nu poate sa il schimbe sau sa-i schimbe obiceiurile, nu poate trece peste el, acesta fiind invincibil. Pe parcursul melodiei apar mai multe indicii asupra faptului ca barbatul despre care Lana vorbeste este mai in varsta decat ea, ceea ce nu este o tema neobisnuita pentru melodiile artistei, care intotdeauana a declarat ca o atrag barbatii in varsta.

4)Brooklyn Baby

   Lana vorbeste mai deschis despre relatia cu un barbat in varsta, despre diferenta de varsta si cea dintre generatii si despre libertatea aniilor 70. Apare un vers extrem de interesant ce face referire la poetii din anii 40 ce se drogau ca sa poata sa-si scrie operele. Ma gandesc ca oarecum Lana face referire la propria experienta. Apare vesnica tema de “free spirit” si o sumedenie de antiteze foarte bine plasate intre : foc si apa, mare si vant, cer si pamant. Scopul Lanei in viata este sa obtina libertate, aceasta transmitand un mesaj clar criticilor care nu o pot intelege :”If you don’t get it, than forget it!”.

5) West Coast

   Lana descrie viata din Hollywood, locul in care ea simte ca poate face orice. Dupa esecurile pe care le-a avut, Lana se gandeste sa-si puna cariera inaintea barbatilor “That’s why I’m leaving you for the moment”. In textul melodiei apare cuvantul “cubano”, ce face referire la provenienta numelui Lana Del Rey, pe care defapt o cheama Elizabeth Grant.

6) Sad Girl

 Lana vorbeste despre faptul ca pentru ea este ok sa fie amanta unui barbat, doar pentru ca-l iubeste foarte mult. Incepe din nou sa descrie barbatul potrivit care merge si care vorbeste cu foc si pasiune, dar care o vede pe ea doar ca pe un accesoriu. In ciuda lipsei de importanta pe care acesta i-o acorda, Lana decide sa stea cu acest barbat din cauza ca se simte in siguranta.

7) Pretty When You Cry

   Aceasta melodie ne arata o parte mai vulnerabila a artistei. Iubitul ei are influente sadice, acesta adorand sa o vada pe Lana cum plange. El pune drogurile mereu pe primul plan, iar Lana spune ca nu se supara deoarece i-au ramas amintirile. S-a saturat de promisiuni si de cuvinte frumoase de dragoste, pentru ca indiferent de ce spun ele, iubitul ei pleaca intotdeauna.

8) Money Power Glory

   Lana isi descrie frica de a nu ajunge in Rai, pentru ea acesta fiind cu totul altceva fata de ceea ce ne imaginam noi. Cu toate ca isi doreste Raiul, ea nu doreste sa-l urmeze pe Dumnezeu sau sa faca ce crestinii spun ca e firesc sa faca. Pentru ea Sfanta Treime este reprezentata de bani, putere si glorie si nu o sa astepte sa i-o ofere nimeni. Evident ca toate melodia are un rol satiric asupra generatiei noastre, Lana chiar introducand cuvantul “Alleluia!” ce reprezinta o batjocora asupra iubitului ei care este religios.

9) Fucked my way up to the top

   Aceasta melodie prezinta drumul greu pe care Lana l-a parcurs ca sa ajunga unde este astazi. Acesta este show-ul ei si nimeni nu va ajunge la nivelul ei, ceea ce face o referire clara la faptul ca exista cineva in industrie care o deranjeaza pe Lana. Aceasta persoana incearca sa o imite, dar pe Lana pur si simplu o plictiseste: “Mimicking me is a fucking bore”. Exista zvonuri confrom carora persoana despre care Lana vorbeste este Lorde.

10) Old Money

  Lana descrie cum obisnuia sa fie trecutul ei, aceasta fiind nostalgica, descrie cum copiii se bucurau de flori, de apusuri de soare si lucruri simple. Acesteia ii lipseste persoana iubita si zilele acelea trecute. Vorbeste despre frica ei de imbatranire, intreband “Will you still love me when I shine? From words but not from beauty”, acest vers fiind preferatul meu. Lana se simte singura si trista in continuare, in ciuda faptului ca exista milioane de persoane pe planeta care o iubesc.

11) The Other Woman 

   Aceasta melodie este un cover dupa melodia cu acelasi nume al Ninei Simone, care este una dintre idolii Lanei. Melodia vorbeste despre relatiacu un barbat, al carei amanta este perfecta in tot ceea ce face , atat din punct de vedere fizic cat si psihic. 

 

Recenzie: Percy Jackson & The Olympians. The Battle Of The Labyrinth de Rick Riordan

Subiectul cartii:

   Percy Jackson nu se astepta ca ora de orientare pentru bobocii de liceu sa fie vreo distractie. Dar atunci cand o cunostinta muritoare apare in campus, urmarita de majorete demoni, lucrurile ajung de la rau, la mai rau. In al patrulea volum al seriei, timpul se scurge iar razboiul dintre Olympus si Titanul Lord Kronos se apropie. Pana si Tabara Semizeilor, cel mai sigur loc din lume, devine din ce in ce mai vulnerabil de la minut la minut, in timp ce armata lui Kronos se pregateste sa o invadeze. Ca sa salveze situatia, Percy si prietenii lui trebuie sa inceapa o noua aventura in Labirint – o lume subterana, in care surprizele pandesc la fiecare cotitura.

Parerea mea:

    Incet, incet ne apropiem de finalul acestei serii minunate numite Percy Jackson. Vreau sa incep prin a spune ca il respect extraordinar de mult pe Rick Riordan pentru lucararile sale care intr-un mod ciudat sunt perfecte si pentru copii si pentru adulti si pentru oricine. Pentru aceia dintre voi care nu stiau, seria aceasta este promovata si la noi in tara, astfel incat la editura Arthur au aparut primele 3 volume ale seriei(la care gasiti recenzii pe acest blog), dar a aparut si primul volum din “Cronicile familiei Kane”, o alta serie scrisa de Rick.

    Volumul 4 este la fel de alert cum ne-a obisnuit pana acum autorul, intram direct in actiune si ne intalnim cu tot felul de creaturi mitologice inca din primele pagini. Ca si in primele 3 volume, elevii din Tabara Half-Blood merg in cautarea cuiva, dar de data aceasta calatoria devine din ce in ce mai periculoasa. Percy si prietenii sunt trimisi intr-un labirint subteran care este probabil unul dintre cele mai spectaculoase locuri de desfasurare a actiunii dintre toate cartile pe care le-am citit eu. Mi-a placut atat de mult incat mi-a adus intr-un fel aminte de labirintul din “Harry Potter si Pocalul de Foc” (evident ca in ochii mei nu se compara, dar totusi labirintul lui Riordan a reusit sa se ridice la un nivel onorabil).

    Ca in fiecare volum, continuam cu povestea principala care capata noi si noi insusiri, obstacole si personaje. Continuam sa traim aventurile alaturi de Percy, Annabeth si Grover, dar pe parcurs apar mereu personaje noi. Imi imaginam ca dupa 3 volume pline de personaje mitologice adaptate timpurilor noastre, Rick Riordan a obosit si nu va mai fi la fel de inspirat. Ei bine, m-am inselat si mi-am dat seama ca autorul a pastrat to ce e mai bun pentru finalul seriei. 

    Un personaj extrem de interesant in acest volum a fost Nico, cu care am facut cunostinta volumul trecut. A fost asa intunecat si creepy, s-a potrivit perfect cu atmosfera labirintului si a povestii in general. Cum spuneam si acum mult timp, cu cat ne adancim mai mult in poveste, cu atat aceasta devine mai intunecata, ceea ce imi aminteste din nou de Harry Potter. Scuzati-ma, dar ca un fan extrem de disperat, simt nevoia sa compar orice cu Harry Potter. Percy mi-a placut extrem de mult in acest volum, se observa foarte bine evolutia sa ca semizeu, acum stiind ce sa faca, cum sa actioneze, ce decizii sa ia si unde trebuie sa caute raspunuri. Nu stiu de ce mi s-a parut ca Grover a fost undeva in planul 2 in acest volum, dar nu m-a deranjat pentru ca Annabeth si Percy sunt personajele mele favorite.

   Ma gandesc cu frica ca mai am un singur volum si termin seria asta si ca voi afla deznodamantul. Evident ca dupa aceea voi citi seria Heroes of Olympus, care continua aventurile lui Percy Jackson, dar nu cred ca este acelasi lucru. Cert este ca voi pastra aceasta serie aproape de inima mea, ca fiind una dintre preferatele mele si ma voi gandi mereu cu tristete la faptul ca o asa serie de carti fantastica ar fi meritat niste filme pe masura, dar din pacate filmele PJ sunt total nepotrivite si fara prea mare legatura cu cartile. Mi-e frica sa inchei acest capitol, asa ca probabil voi incheia seria spre sfarsitul verii.

   Daca urmariti blogul de ceva timp si ati citit din cartile recomandate de mine si v-au placut, dar cand vine vorba despre Percy nu stiti ce sa credeti, ei bine va spun ca faceti cea mai mare greseala. Este aproape imposibil sa iti displaca seria, care apropo nu este deloc pentru copii (asa cum o catalogheaza majoritatea listelor). Voi ati citit seria, sau macar cartile aparute la noi? Aveti de gand?

-G

Recenzie Film: The Fault in Our Stars

     Inca nu pot sa cred ca aseara am fost la The Fault in Our Stars. Cum trece timpul asta? A trecut un an de cand am citit cartea si vorbeam incontinuu despre ea pe blog, si acum va pot impartasi parerea mea despre adaptarea pe marile ecrane a operei lui John Green. O sa incep prin a spune ca este una dintre adaptarile mele preferate ever, impreuna cu Harry Potter and The Deathly Hollows si Hunger Games:Catching Fire, deoarece a fost extrem de fidel cartii iar toti actorii au fost exceptional. O sa continui prin a vorbi despre acest film, dar numai lucruri pozitive, pentru ca imi este imposibil sa zic ceva de rau.

    Shailene Woodley tocmai a devenit una dintre actritele mele favorite. Mi-a placut mult de ea in Divergent si stim cu totii ca este foarte talentate, dar acest rol i-a scos si mai mult in evidenta talentul si m-a facut sa-mi dau seama ca este extraordinara. De Ansel ce sa zic, pentru un actor debutant a fost extraordinar. Chiar daca nu este asa de chipes cum este descris in carte, a fost cu adevarat Gus. Ei bine, acum nu avem de unde sa stim chiar ca era super chipes, pentru ca romanul este subiectiv si noi vedem totul din perspectiva lui Hazel, deci probabil in ochii ei Gus era cel mai frumos baiat de pe planeta. 

   Mi-a placut extrem de mult modul in care isi spuneau ei “Okay?Okay” si modul in care Gus ii spunea lui Hazel numele intreg si cum faceau glume despre moarte si cancer si faptul ca am gasit foarte multe replici din carte, in film. Nici nu stiu ce sa mai zic, inafara de faptul ca este un film extraordinar si John Green este un om genial si ca actorii au fost cu totii geniali. Am apreciat de asemenea extrem de mult ca am reusit sa rad la acest film, chiar daca subiectul principal este cancerul.

   Si acum partea pe care o asteptam cu totii. Din pacate sau din fericire, nu am plans. Nu pentru ca nu a fost super, super emotionant sau trist (pentru ca a fost) si pentru ca am fost prea ocupat zambind. Pe tot parcursul filmului am zambit incontinuu de fericire pentru ca filmul a fost extraordinar, iar spre sfarsit mi s-au umezit putin ochii si aveam asa o durere in piept(este imposibil, trebuie sa fii inuman ca sa nu simti nimic la filmul asta). A fost cu adevarat super trist la sfarsit si iti poti da seama de asta avand in vedere ca in sala se auzeau numai persoane care isi suflau nasul si plangeau (unii mai zgomotos, altii de langa mine mai in liniste).

    Mergeti sa vedeti filmul asta pentru ca este epic, te face sa treci printr-un milion de emotii si te invata multe lucruri. Cred ca o sa ma duc sa-l revad weekend-ul viitor:). Voi ati vazut filmul? Ce parere aveti?

Recomandare film: Would You Rather

    Citeam acum cateva zile un articol pe blogul justfantasybooksadis.blogspot.ro in care Sabrina recomanda acest film. Ii multumesc extrem de mult pentru ca a fost un film absolut genial. L-am vazut de dimineata cand m-ma trezit (la 6) si m-a tinut cu sufletul la gura incontinuu.

    Subiectul este oarecum straniu: o fata care are nevoie de bani pentru fratele sau bolnav se duce acasa la un om foarte bogat care organiza un concurs cu premii in bani. Ce nu stia fata era ca si ea si restul concurentilor aveau sa fie supusi unui joc satanic, de catre organizator. Stiu ca este catalogat ca fiind un film horror, dar eu mai degraba l-as numi psihologic sau drama. Este despre puterea banului si despre decizii in viata, acesta avand un mesaj pe care-l transmite perfect avand in vedere ca aproape tot filmul se desfasoara intr-o singura incapere. De actori nici nu mai zic pentru ca majoritatea sunt foarte cunoscuti si exceptionali.

   Va recomand filmul cu mare placere, fiind perfect de urmarit cu un prieten, sau chiar singur. Va promit ca nu va sperie deloc si ca o sa ramaneti impresionati. Voi ce ati mai vizionat?

 

Recenzie: Legend de Marie Lu

Subiect:

   Candva era partea de vest a Statelor Unite ale Americii, dar acum este acum Republica Americii, o natiune ce se afla mereu in razboi. Nascuta intr-o familie buna in sectoarele bogate ale Republicii, June, in varsta de 15 ani, este un copil-minune care adera spre o cariera in armata Republicii. Nascut in sectoarele sarace, Day, tot de 15 ani, este cel mai de temut raufacator al tarii.

    Venind din lumi total diferite, June si Day nu se intalnesc decat in ziua in care fratele lui June, Metias, este omorat, iar Day este principalul suspect. Aflat intr-un joc de-a soarecele si pisica, Day se lupta pentru supravietuirea familiei lui, pe cand June cauta razbunarea mortii fratelui sau. Dupa numeroase evenimente socante, cei doi descopera un secret al natiunii, un secret sinistru, care defapt ia adus impreuna.

Parerea mea:

     Vroiam sa citesc aceasta carte de foarte mult timp, inca din 2011 cand anuntau aparitia cartii Divergent la Leda, care spuneau ca vor publica si Legend, dar au trecut 2-3 ani si nu s-a intamplat nimic. Ei bine, pentru ca engleza a inceput sa-mi fie tot una cu romana, acum imi permit sa cumpar orice carte vreau de pe Okian.ro, un site cu preturi superi si cu produse si mai super. Stiam ca Legend este asemanatoare cu Divergent si cu Jocurile Foamei, din ce se spunea pe net, si nu m-a deranja pentru ca imi plac distopiile foarte mult. Acum dupa ce am citit-o imi dau seama ca nu se compara cu nicio distopie citita de mine ( si am citit multe). Sa spui ca toate distopiile seamana intre ele mi se pare o idiotenie. Este ca si cum ai spune ca toate cartile de dragoste seamana intre ele, sau toate cartile politiste seamana intre ele. Evident ca au anumite puncte comune, anumite trasaturi, tocmai de aceea s-a inventat un gen de carte numti asa.

   Spun ca Legend este diferita de tot ceea ce am citit eu in ultimii ani pentru ca in primul rand povestea este spusa din doua perspective, a lui June si a lui Day. Am citit mai multe carti scrise altfel, dar niciodata una care sa functioneze cum trebuie. De exemplu cand citeam Alligent (volumul 3 din seria Divergent) imi era extrem de greu sa-mi dau seama cand nareaza Tris si cand nareaza Tobias (chiar daca scria undeva in coltul paginii), pentru ca autoarea isi pastra acelasi stil de scris in cadrul ambelor perspective, iar noi eram de fapt in mintea aceleiasi persoane. Tocami de aceea Marie Lu este un autor fantastic, pentru ca reuseste sa-si schimbe stilul de scris in functie de perspectiva pe care o foloseste.

   Acum, dupa primul volum, inca nu-mi pot da seama ce perspectiva prefer pentru ca ambele personaje mi se par absolut geniale. Intr-o oarecare masura il prefer pe Day pentru ca este mereu sincer, mereu alert, glumet, inteligent, ironic si in general un personaj despre care iti face placere sa citesti. Intr-o alta masura o prefer pe June pentru ca da dovada de o inteligenta nemaintalnita, chiar mi se pare fascinant sa vezi cum functioneaza mintea ei si toate celalalte abilitati. Nu spun ca Day nu este inteligent, ba din contra, ambii sunt extrem, extrem de vigilenti si au niste idei geniale, ceea ce este un mare plus pentru mine, probabil mare parte din motivul pentru care mi-a placut asa mult cartea.

   Inainte sa citesc cartea, tot auzeam pe net ca este plina de actiune, deloc monotona, tinandu-te mereu cu sufletul la gura. Pot spune ca 80% asa a fost, iar restul de 20% am intalnit acele scene in care personajele vorbesc despre trecut sau despre vietile lor, sau despre visele si aspiratile lor. Probabil acele scene au fost preferatele mele, pentru ca eram oarecum disperat sa aflu cat mai multe despre tot ceea ce se intampla in jurul personajelor. Cine sa ma mai inteleaga si pe mine? Cand citesc carti pline de dialoguri imi lipseste actiunea, dar acum ca am mare parte actiune imi lipseste dialogul. Incerc sa ma gandesc la un defect pe care l-a avut aceasta carte dar chiar nu ma pot gandi decat la un singur lucru, care nici macar nu stiu cat de valid este. A fost putin ciudat ca autoarea a oferit extrem de putine informatii despre trecutul tarii si despre istoria personajelor in general, dar deocamdata consider ca asa trebuie sa fie lucrurile.

   In concluzie, cartea asta este fenomenala si merita sa o cumparati la uimitorul pret de doar 26 de lei pe Okian, sau saptaman viitoare la Bookfest. Puteti chiar sa astepti a o lanseze Leda in Romania, numai citit-o pentru ca a devenit oficial una dintre cartile mele preferate ever.

 

Recenzie Film: Godzilla

Am mers ieri in AFI Palace Cotroceni( un mall din Bucuresti pentru necunoscatori) unde am stat de la ora 14:00 pana aproape de ora 21:00. Nu credeam ca rezist atata timp in mall, dar am facut-o si pe asta. Motivul principal pentru care am fost acolo a fost ca sa-mi iau haine si sa petrec catvea ore in Carturesti impreuna cu o prietena foarte buna. Libraria Carturesti din acel mall este magnifica, este plina cu muzica si carti straine cum nu vezi nicaieri altundeva in Romania. M-am abtinut cu greu sa nu iau carti cu banii de haine. In jur de ora 17:00 am fost la Godzilla, film de la care aveam oarecum asteptari, dar nu prea mari pentru ca l-am ales cumva random. Mi-a adus intr-o oarecare masura aminte de cand am fost la War World Z pentru ca m-a tinut intr-un suspans continuu.

    Povestea este putin trasa de par si trebuie sa accepti inca de la inceputul filmului ca totul este high-fiction si pur si simplu sa-ti inchizi mintea si sa te uiti la film. Nu-ti pune intrebari de genul “Cum e posibil asa ceva?”, nici nu spune “Da,sigur…” pentru ca atunci nu mai are nici un farmec. Daca ma ascultati si mergeti sa vedeti filmul si adoptati si atitudinea potrivita, o sa adorati acest film. Mi-a placut extrem de mult din punct de vedere al actiunii si al efectelor speciale. 

   Si stiu ca mi-a placut pentru ca la sfarsit am ramas cu acel gol in stomac, cel cu care raman mereu atunci cand vad un film care adopta un subiect legat de sfarsitul lumii. Va las mai jos trailer-ul si poate mergeti sa-l vedeti, sau astetati pana apare pe net. Chiar merita vazut si nu e nici de groaza.

Recenzie: Anna si sarutul frantuzesc de Stephanie Perkins

 

Subiect

   Anna abia aşteaptă ultimul an de liceu în Atlanta, unde are o slujbă ideală, o prietenă credincioasă şi un băiat de care-i place şi de care e pe cale să se îndrăgostească. Se înţelege de ce nu e deloc încântată când e expediată la un internat în Paris – asta până-l întâlneşte pe Étienne St. Clair. Inteligent, cuceritor, frumos, Étienne le are pe toate… inclusiv o relaţie serioasă cu o fată. Dar, în Oraşul Luminilor, dorinţele obişnuiesc să se împlinească. Oare un an de apropiere sentimentală, cu suişurile şi coborâşurile ei, va sfârşi cu mult aşteptatul sărut franţuzesc? Stephanie Perkins ţine tensiunea romantică şi atracţia la intensitate maximă, într-un roman care cu siguranţă o să topească inimi.

Parerea mea

   Aceasta carte este a doua pe care am citit-o de la editura Epica si nu am fost deloc dezamagit. Probabil, “Ana si sarutul frantuzesc” este prima carte care are in prim plan o poveste de dragoste, pe care o citesc din propria initiativa. Ma asteptam la ceva extrem de siropos, extrem de cheesy, dar se pare ca am fost foarte inspirat sa incep cu una dintre cartile lui Stephanie Perkins pentru ca stilul ei de scris merge intr-o cu totul alta directie, acesta deosebindu-se prin replicile amuzante si prin descrierile simple, dar de efect.

   Am avut oarecum o atractie fata de subiectul cartii atunci cand am auzit ca este vorba despre o fata care pleaca la scoala cu internat in Paris. Mi se par extrem de interesante cartile in care ne sunt prezentati adolescenti care pleaca la scoala cu internat. In primul rand, pentru ca “Looking for Alaska” de John Green este una dintre cartile mele preferate din totdeauna si in al doilea rand pentru ca si eu as vrea sa ajung intr-o zi la o facultate intr-o tara straina. Inceputul este “ex-abrupto”, cum am spune noi la ora de limba romana, ceea ce  este un plus pentru mine, deoarece nu vad rostul descrierilor de 3-4 pagini ale vietii din orasul respectiv. Nu este ca si cum am citi “Harry Potter” sau “Jocurile Foamei” ca sa avem nevoie de o tona de world-building. Totul este clar inca de la inceput, iar daca esti experimentat in ceea ce priveste cititul iti dai seama ca nu o sa ai un anumit punct culimant de maxima intensitate la sfarsitul romanului pentru ca citesti cea mai sincera poveste de dragoste, ci nu un roman cliseic in care la sfarsit ti se dezvaluie ca unul dintre ei il insela pe celalalt pe tot parcursul actiunii.

    Venind vorba de persoanje, chiar mi-au placut toate. Avem personaje construite pe diferite dominante de caracter, deci firi diferite, deci diversitate, deci AWESOME. Cartea chiar mi-a adus aminte de opera lui Green mentionata mai sus, mi-a dat acelasi feeling grozav (pana intr-un punct) pe care mi l-a dat Green atunci cand o descria pe Alaska. Imi place extrem de mult sa citesc, dar de obicei dupa 1 ora sau 2 sau 3 de citit incep sa obosesc si simt nevoia sa pun cartea jos. Imi dau seama ca o carte imi place foarte mult atunci cand citesc neobosit pana la ora 2-3 dimineata si nu mai pun cartea jos decat daca trebuie sa ma trezesc peste 3 ore sa ma duc la scoala. Ei bine, foarte rar mi se intampla asta si ma bucur extrem de mult sa va spun ca romanul de fata este acel gen de carte.

   Un alt mare plus pe care il are acest roman este dragalasenia. Sunt genul de persoana care tot timpul rade si simte nevoia sa faca glume si sa se prosteasca, dar cand vreau pot sa fiu foarte critic si aspru din orice punct de vedere. Imi place sa adopt aceasta atitudine atunci cand citesc pentru ca numai asa as putea sa-mi dau seama de adevarata valoare a unei carti. Nu stiu ce s-a intamplat cu mine pentru ca pe tot parcursul lecturarii acestei carti zambeam ca un idiot. Citeam, citeam, ma adanceam in lectura si cand se incheia un capitol reveneam pentru 2-3 secunde pe Terra si imi dadeam seama ca zambesc cu gura pana la urechi ca o adolescenta de 12 ani care asculta One Direction. Nu mi se intampla asta prea des (defapt niciodata), dar consider ca avem nevoie in viata noastra si de astfel de carti care iti ofera “that warm fuzzy feeling”.

   Finalul cartii este la fel de abrupt ca inceputul dar asta pentru ca Anna si St. Claire urmeaza sa apara si in a doua carte a lui Perkins – “Lola and the boy nextdoor”, dar ca personaje secundare. Am inceput sa citesc acest al doilea volum chiar a doua zi (pentru ca am terminat cartea asta acum o saptamana), dar nu am avut timp deloc sa citesc pentru ca am fost super ocupat cu tezele si scoala in general. Sper sa reusesc sa o termin pana duminica ca sa va pot oferi si acea recenzie. Pana atunci va sfatuiesc sa va apucati de “Anna si sarutul frantuzesc” pentru ca merita si pentru ca trebuie sa mai evadam si noi putin din lumea fantasy-ului sau a SF-ului sau chiar din lumea in care traim noi in fiecare zi, iar eu consider ca povestea Annei este povestea perfecta.