Nebunia asta cu Fifty Shades of Grey a inceput acum aproape doi ani, si inca de la inceput nu am fost de acord. Pur si simplu, din punctul meu de vedere, o astfel de carte nu isi are locul in lumea celor mai bine vandute carti din toate timpurile. Mi s-a tot recomandat seria, cam pe oriunde mergeam, dar niciodata nu m-am gandit sa o citesc.
Ei bine, dupa cum stiti si voi, recent a aparut trailer-ul adaptarii acestei serii de carti pe marile ecrane, trailer care din punctul meu de vedere arata extrem de bine. De atunci imi tot pun o intrebare: Oare chiar se merita? Nu este doar un alt roman erotic pentru casnice obosite? Asa ca o sa fac ceea ce fac de obicei: va intreb pe voi.
Credeti ca se merita sa incerc sa citesc prima carte? E de retinut ca am incercat acum 2 ani, si nu am avut rabdarea necesara, astfel incat rasfoiam paginile si mai si citeam din ele uneori. Deci?
De două ori am încercat să citesc primul volum: o dată anul trecut-m’am oprit la jumătate, și a doua oară acum câteva luni, când mai aveam de citit doar câteva capitole, dar mă plictiseam prea rău. Scenele de sex, foarte multe de altfel, parcă vor să distragă atenția cititorului de la povestea propriu-zisă care este destul de slăbuță. Încerc de fiecare dată când citesc o carte să găsesc o parte bună în ea, dar, de data asta…
Totuși, am auzit persoane care au citit întreaga serie de câte trei-patru ori. Mi s’a spus că volumele II și III ar fi mult mai bune, relația dintre cei doi se schimbă și bla-bla-bla.
Îți sugerez să mai încerci o dată să citești primul volum, cu riscul de a adormi cu cartea în mână. Dacă nici de această dată nu te va captiva, mai dă’l încolo, sunt o mulțime de cărți mai bune care așteaptă să fie citite.
Cred ca totul tine de conceptia pe care ti-o faci in minte. Fifty Shades e o trilogie care merita. As reciti-o. E normal ca nu are actiunea sau inceputul sau finalul unui bestseller realist, dar nici nu si-ar fi propus E.L James asa ceva. E o carte fantezista. Sexuala. E diferita de Sandra Brown, te asigur. E moderna. Gasesti multe titluri de melodii faine, de calitate, scrise printre foi. Chestia asta e foarte interesanta. Citind, iti induce cumva si senzatia lor prin muzica.
Mie mi-au placut. Si crede-ma, nu citesc prostii :))
Poate ca o sa-i mai dau o sansa zilele astea:)
În prima carte, se afişează doar povestea unui miliardar şi a unei fete simple. Pe parcurs, afli adevărata poveste a personajelor, anume a lui Christian. Nu e totul la scenele de sex, deci….plus că ultima carte are ceva interesant la sfârşit 😀
Eu am citit prima carte insa nu m-a impresionat. Sincer, mi se pare absurda. Eu nu m-am atasat de personajul principal, consider ca felul cum actioneaza pe parcursul actiunii este josnic dupa parerea mea si incoerenta.
Ei bine, eu ti-as recomanda sa nu o citesti, dar nu pot sa iti impun acest lucru poate doar sa incerci si sa vezi daca este iti place.
Măi, am citit și eu primele două volume ale trilogiei, chiar dacă am spus că nu voi face acest lucru vreodată, dar nu este una dintre seriile care să mă impresioneze în mod special. Aștept cu nerăbdare filmul din pură curiozitate, dorința aceea de a-ți putea compara propriile idei cu produsul propriu-zis. Din punctul meu de vedere, povestea nu este realistă deloc, scenele erotice având o pondere mult mai amplă decât firul narativ. Acest lucru tinde să răpească cititorul de la lucrurile de bază ce trebuie urmărite. Ți-aș spune să îi dai o șansă acestei serii pentru a-ți face propria părere despre echilibrul dintre lucrurile realizabile în realitate și cele pur ficționale, chiar și pentru o carte de acest gen. Mai am și eu de citit al treilea volum care am înțeles că este…neașteptat 😉
Am inceput sa citesc cartea insa nu mi-a placut absolut deloc. Sunt prea multe scene de sex si mi se pare ca in unele locuri e chiar pueril. Cat despre trailer, arata destul de plictisitor din punctul meu de vedere, probabil pentru ca imi place actiunea. Per total, din punctul meu de vedere,nu merita !
Pentru cine crede că are puțin timp liber vreau să-i invit să citească primul capitol din Pierduți în Univers, o carte la care muncesc de doi ani și încă mai am mult de lucru. Cartea este adresată copiilor, dar o poate citi oricine dorește să pătrundă într-o lume plină de aventură, mister și SF. https://achisgelu92.wordpress.com/