Recenzie:Captiv in labirint de James Dashner

Editura:Litera

Titlul original:The Maze Runner

Comanda: AICI

Subiect:

    Când Thomas se trezește într-un loc necunoscut, nu-și amintește decât cum îl cheamă. Mintea îi este ca o foaie albă. În jurul lui se află mai mulți băieți, care îi urează bun-venit în Poiană – un loc înconjurat de ziduri de piatră. La fel ca Thomas, Poienarii nu au nici o idee despre felul în care au ajuns acolo și nici din ce motiv. Tot ceea ce știu este că, în fiecare dimineață, porțile de piatră către labirintul care îi înconjoară se deschid și că în fiecare seară se închid la loc. Și, la fiecare treizeci de zile, un nou băiat apare acolo, adus cu un lift. Așadar, Thomas era așteptat. Cu totul neașteptat, a doua zi este trimisă acolo și o fată – prima fată din grup. Și mai surprinzător decât sosirea ei este mesajul pe care îl aduce. Thomas ar putea fi mai important decât ar fi crezut vreodată. Numai de-ar putea să scoată la iveală secretele întunecate îngropate înăuntrul minții sale.

Parerea mea:

 Aceasta este una dintre acele carti pe care le adori pana la sfarsit si nu ii gasesti niciun defect,dar dupa ce pui cartea jos incepi sa realizezi ca poate au fost mai multe scapari ale autorului decat ai crede.

Mi-a placut incredibil de mult ideea generala a cartii(foarte moderna,foarte captivanta si originala).De asemenea mi-a placut ca la un moment dat ajungi intr-un punct unde te poti identifica foarte bine cu personajul principal,Thomas,chiar daca naratorul cartii este obiectiv,nu subiectiv.Thomas nu stie nimic despre viata lui,nu stie ce se intampla in jurul Sau(si nici tu),cand Thomas afla ceva este nou si pentru tine si pentru el(sper ca intelegeti ce vreau sa zic).Mi-a placut ideea dramatica despre ceea ce se intampla defapt cu lumea,mi-a placut ca mi-a dat un sentiment de frustrare pe tot parcursul lecturii(pentru ca asta ma face sa realizez cat de mult mi-a placut) si ca autorul a oferit de asemenea si o doza ideala de suspans(eu asteptandu-ma sa fie mai monotona,din moment ce actiunea se petrece intr-un singur loc).

   Nu mi-a placut ca autorul a fost excesiv de repetitiv.Era ceva de genul:”Thomas ar fi vrut sa se ridice in picioare si sa aplaude”,dupa 2 randuri iarasi:”Thomas simtea nevoie sa se ridice si sa aplaude”.Sau:”Thomas nu intelegea nimic”,dupa cateva randuri:”Thomas nu intelege nimic”.Ce sens are sa spui asta de 20 de ori in acelasi paragraf?Deja am priceput ideea,omule…=)).

O doza prea mare de dramatism spre sfarsit(asta nu prea mi-a placut).Inteleg ca oferi drama pentru a ajuta cititorul sa se conecteze cu personajele si cu povestea,dar exagerand nu ajungi prea departe in ochii unor cititori.

Dar eu unul am fost mult prea placut surprins de aceasta carte,mi-a placut enorm si vi-o recomand cu siguranta.Asa ca din partea mea primeste:

White-writing-29491444-516-350 (2)

P.S:Mai sus aveti un fel de logo al blogului,poate voi mai lucra la el pentru ca e cam sec=)).

-G

One thought on “Recenzie:Captiv in labirint de James Dashner

  1. Ce tare e gif-ul ala🙂 Imi place recenzia si inseamna ca a fost scrisa bine daca te-ai putut identifica cu personajul. Poate o s-o citesc intr-o zi cu soare…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s