Noul film Disney, Matched

Dacă până acum noul film al studiourilor Disney, Matched – adaptare a romanului lui Ally Condie cu acelaşi nume – se afla în mâinile regizorului lui The Twilight Saga:Eclipse,David Slade, iată că scaunul regizoral a fost oferit acum lui Jon M. Chu, scrie The Hollywood Reporter.

Matched spune povestea lui Cassia, o tânără femeie bucuroasă să lase puterile stăpânitoare ale societăţii viitorului să îi aleagă partenerul de viaţă prin intermediul unui proces sistematic de împerechere, până când o defecţiune a sistemului o face să vadă că există mai mult decât o posibilitate pentru viaţa ei sentimentală.

Romanul lui Condie, extrem de bine primit de critici si public, a fost urmat de alte două volume, Crossed şi Reached. Scenariul filmului îi aparţine lui Michelle şi Kieran Mulroney (Sherlock Holmes:A Game Of Shadows). Regizorul Jon M. Chu şi-a confirmat participarea la această adaptare pe pagina sa de Twitter.

Seria Matched a aparut si la noi la editura Litera sub numele de “Legaminte” si volumul 2 “Raspantii”.Eu sunt incantat de acest film si chiar voi citi seria dar astept sa mi-o cumpar in engleza pentru ca are niste coperti absolut geniale.

-G

 

22 thoughts on “Noul film Disney, Matched

  1. off😦 din nou nu am aceste carti,nu le-am citit,am foarte multe lipsuri in biblioteca,dar,sper ca le voi avea candva….

  2. si sunt foarte incantata ca se va face film si aici,abiastept sa-l vad,chiar daca nu am citit cartile

  3. din toate recenziile pe care le-am citit,aceste carti merita citite,pentru ca,reprezinta o poveste de dragoste tare frumoasa,sper sa le am si eu candva,cum am mai spus.

  4. nu prea am inteles despre ce este vorba????? o programare pentru imperechere???? unde mai este povestea de dragoste?! nu zic ca nu e frumoasa cartea, fiindca nu imi pot da cu parerea despre ceva ce n-am citit! cred insa ca o sa ma uit la film din curiozitate

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s