Impreuna cu Bravo si Bravo Girl

Pe data de 18 septembrie va aparea volumul 3 din seria Fetele Gallagher de Ally Carter,numit “Cum sa nu te lasi dus de nas de o fata…sub acoperire”.

Un nou semestru la Academia Gallagher pentru Tinere Excepţionale, şi Cammie Morgan continuă să cocheteze cu pericolul – având, evident, o acoperire pentru orice ocazie, căci fiind spioană în pregătire, pentru ea identităţile false reprezintă o metodă de supravieţuire.
Dar când Cammie se duce la Boston pentru a fi alături de prietena ei Macey atunci când tatăl acesteia este nominalizat la vicepreşedinţia Statelor Unite, convenţia politică naţională se transformă pentru cele două fete într-o adevărată capcană. Pentru a împiedica răpirea lui Macey – o ţintă politică majoră –, Cammie se vede nevoită să renunţe la acoperirea ei.
Dar cine sunt răpitorii? Extremişti politici sau nişte personaje mai sinistre? Şi ce rol joacă Zach, misteriosul (super-sexy) băiat de care Cammie e îndrăgostită, şi care îşi face mereu apariţia pe neaşteptate, la adunări politice şi în trenuri? (Cammie încă nu a decis dacă el este băiatul bun sau cel rău, dar asta nu o împiedică să se gândească mereu la el!)
Cu ajutorul unei uluitoare foste Fete Gallagher, Cammie şi prietenele ei sunt decise să descopere maleficul grup care le ameninţă existenţa – a lor şi a întregii şcoli – şi să afle adevărata lui motivaţie. Şi în toată această aventură – misterioasă, cu răsturnări bruşte de situaţie şi momente de tensiune extremă – Cammie şi prietenele ei învaţă două lucruri: A) Viaţa în lumina reflectoarelor nu este întotdeauna cea mai plăcută, căci nu ştii niciodată cine te poate pândi. Şi B) Lucrurile nu sunt niciodată aşa cum par, şi cel mai important lucru pe care trebuie să-l facă un spion este să-şi urmeze instinctele.

Maine,11 septembrie,apare primul volum din seria “Academia Vampirilor” de Richelle Mead.

DOAR CEA MAI BUNĂ PRIETENĂ TE POATE APĂRA DE DUŞMANII TĂI NEMURITORI…

Academia Sf. Vladimir nu este o şcoală ca oricare alta, ci un loc secret, ascuns în străfundurile pădurilor din Montana, în care moroii (vampiri vii şi muritori) sunt educaţi în tainele magiei, iar tinerii dhampiri (jumătate oameni, jumătate vampiri) sunt antrenaţi să-i apere de atacurile sângeroase ale strigoilor (morţi vii), cei mai înspăimânttori şi mai periculoşi vampiri.
Rose Hathaway, o fată dhampir, se pregăteşte să devină gardă de corp pentru prietena ei cea mai bună, prinţesa moroi Lissa Dragomir. Antrenamentul pentru lupta cu strigoii este unul dur şi epuizant, iar, pe lângă intrigile şi comploturile din Academie, situaţia ei se complică din cauza unei idile tăinuite şi interzise. Având o legătură psihică ieşită din comun, cum nu s-a mai întâlnit de secole, cele două eroine încearcă să facă faţă ameninţărilor…

Ce cumparam?

23 thoughts on “Impreuna cu Bravo si Bravo Girl

  1. Nu stiu sigur daca imi cumpar al 3lea volum din “Fetele Gallagher” pentru ca vreau sa imi cumpar intreaga serie Academia Vampirilor

  2. Le voi cumpara pe amandoua. Academia vampirilor a aparut azi dar nu ajung in oras asa ca o voi cumpara cand voi ajunge , poate maine. De la Gallagher am si cele 2 volume dar nu m-am acupat de ele ca astept sa apara seria completa.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s